Modelul romanului realist, mai ales incepand de la opera lui Balzac transforma scriitorul intr-un demiurg care creeaza o lume intreaga. Este poate cea mai importanta trasatura care asigura pana astazi victoria deplina a realismului in specia romanului.Impresia de complexitate da veridicitate intregului si cititorul este de obicei convins ca nu este o lume fictionala,de aceea,are fata de personajele unui astfel de roman interesul si sentimentele pe care le-ar avea fata de fiinte reale,cunoscute.
O prima reusita a literaturii romane in creatia romanului obiectiv este aparitia,chiar la inceputul perioadei interbelice, in anul 1920 a romanului ”Ion”.Specific romanului obiectiv este indepartarea naratorului de personajele sale,el privindu-le din departare, asemenea unui demiurg ce,dupa ce a savarsit creatia,nu mai intervine in viata fiintelor carora le-a dat viata. Impasibil,naratorul pare sa se afle intr-un loc privilegiat, din care pare a cunoaste ca destinul va fi unul tragic, lumina aceasta de tragism fiind, in mod discret, un fel de afirmare a destinului framantat care il asteapta pe orice om care urmareste sa-si implineasca ceea ce am putea numi “mitul fericirii”. Aceasta misiune de omniscienta ii ofera si avantajul de a putea prezenta fire paralele de actiune,adica de a urmari mai multe destine umane simultan.
Ana lui Vasile Baciu este unul din personajele cu rol important in evolutia personajului ce da si numele romanuluui.Ion Pop al Glanetasului,taran sarac, este apasat de situatia sa. Energic si ambitios, n-o accepta, fiind dispus la orice pentru a nu mai fi numit cu dispret de Vasile Baciu “sarantocule”.De aceea,gestul sau de a o seduce pe Ana nu devine numai un mijloc de a-si implini dragostea patimasa pentru pamant,dar,poate, subconstient, pentru ca acest aspect nu este subliniat in niciun fel de autor, un mod de a se razbuna pe cel care l-a injosit in fata flacarilor, unde Ion concureaza cu George Bulbuc pentru statutul de conducator al cetei. La randul sau, dispretul si respingerea puternica pe care i-o arata tatal Anei este tot un mod inconstient de a descuraja un pretendent la zestrea mare a fetei.
Aceasta desconsiderare a femeii, considerata doar un instrument,este cel mai bine reprezentata in scena nuntii, in care Ion priveste doar spre Florica, danseaza numai cu ea, Ana avand in sfarsit intelegerea adevaratelor sentimente ale lui Ion, care o considerase doar un mod de a obtine pamantul dorit. Abia din acel moment Ana intelege ca Ion nu o iubeste,simte crescandu-i in suflet acea disperare care o va duce la gestul dramatic al sinuciderii.
O alta secventa memorabila, cea a nasterii, este plasata in lumina puternica a zilei de vara, dar are aceeasi aura de dezamagire, care duce la idea unui destin uman esuat. Ana adduce mancare oamenilor care se afla la camp si acesta este locul in care o apuca durerile nasterii. Nici macar acum barbatul nu este induiosat de suferinta femeii: “ Afurisita muiere! bombani Ion. Stie ca-I vine ceasul si vine sa fete pe camp!” Dispretul face uneori locul indiferentei si aceasta este atmosfera de familie in care traieste acest personaj,care ar fi avut toate datele sa cunoasca un destin daca nu fericit,cel putin de multumire.
Observam ca, desi personajul nu este chiar cel mai important din roman, autorul are grija sa-i construiasca o evolutie cat se poate de credibila: dezamagita si insingurata la propria nunta,certata si dispretuita in momentul aproape sacru al nasterii,certata permanent de soacra, Ana devine treptat apatica,indiferenta,pana cand aceasta apatie care ii ascunde iremediabila disperare se intalneste cu imaginea mortii.Manata de o curiozitate aproape bolnavicioasa, Ana se duce sa-l vada pe carciumarul Avrum care s-a spanzurat, inregistrand cu o atentie toate detaliile trupului atarnat. De aici, drumul obsesieieste clar si rapid – Ana a gasit singura ei posibilitate de a scapa de indiferenta, singuratate si acea violenta din familie care nu este neaparat rautate, ci doar o forma a neplacerii cauzate de prezenta ei in casa. Ana a gasit usa care duce la moarte.
Romanul lui Rebreanu dezvaluie,fara indoiala, o realitate dura,dar, probabil, cat se poate de adevarata referitoare la conditia femeii de la tara din acele timpuri, o fiinta ale carei alegeri erau limitate, rolul ei fiind mai mult pasiv, ca o prelungire, indiferent daca acceptata sau nu, a hotararilor luate de barbati. Se construieste astfel imaginea datelor unei vieti limitate de societate si de prejudecati.
Pusa in relatie cu tema generala a romanului, cea a averii, a dragostei pentru pamant, Ana apare ca victima cea mai lipsita de sanse si cea mai putin vinovata. Singura ei vina este de a fi ascultat de “Glasul iubirii.”
In romanul interbelic “Enigma Otiliei”, personajul feminin,Otilia Marculescu,fiica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu,este construit printr-o tendinta de surprindere a unor detalii, este un personaj care se contureaza treptat si nu total.
Evolutia Otiliei nu este pentru cititor asa de “enigmatica” precum ne lasa titlul sa banuim.Otilia este o fiinta inteligenta si destul de discreta, pentru care Felix poate nu reprezinta chiar marea dragoste. De aici si atitudinea ocrotitoare fata de tanar, ca de sora mai mare. Atractia ei catre Pascalopol,pe de alta parte, este de mai mult timp. Cel care se poarta fata de ea ca un tata, ii va deveni sot si o va elibera tot ca un tata sa-si gaseasca fericirea reprezinta tot ceea ce Felix inca nu este: siguranta materiala,ingaduinta pentru rasfaturile ei,reusita sociala, simtul estetic afirmat cu tarie in toate amanuntele personajului- imbracaminte,apartamentul de langa Biserica Alba,conacul de la tara.Chiar si faptul ca Pascalopol nu este acaparator, ii lasa libertatea alegerii mult timp,il prezinta Otiliei ca pe sotul ideal.
Otilia nu este nici o fata usuratica,nici chiar interesata, Faptul ca ea insasi nu intervine pentru a solicita lui Costache averea pe care o avea de la mama ei este elocvent. Este doar prea comoda, poate chiar optimista in privinta posibilitatilor ei de alegere.Se observa ca autorul constuieste in roman si un personaj total opus Otiliei –Aurica: lipsita de atractie,avida. Trebuia, de accea ca Otilia sa aiba cel putin aparenta superficialitatii.
Testul final la care il supune pe Felix este in fapt gandit de o femeie inteligenta si , mai ales, generoasa: faptul ca Felix imparte cu ea patul ca un frate cu o sora o face sa aiba certitudinea ca este prea serios pentru ea, ca i-ar putea deveni o piedica, dar si ca isi va reveni cu usurinta din dezamagirea dragostei, continuandu-si drumul victorios in cariera.
Remetan Simina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu