Enigma Otiliei

Otilia Marculescu este protagonista romanului “Enigma Otiliei” publicat de George Calinescu in 1938. Mai mult decat Mara lui Slavici, Vitoria lui Sadoveanu sau Ela lui Camil Petrescu, tanara Otilia reuseste sa convinga generatii intregi de critici sa o considere reprezentativa pentru eternal feminin. Caci la niciun alt personaj feminin din literatura romana interbelica, nu se remarca o combinatie atat de omogena, de sensibilitate, cochetarie, capriciu sau intuitie.
Chipul adolescentin al Otiliei este de la inceput o aparitie angelica, descris in mod expres de scriitor, din momentul sosirii lui Felix in casa unchiului sau, asa cum o observa tanarul.
De fapt, pe parcursul actiunii, Otilia prezinta un numar limitat de insusiri, insa ele se reflecta atat de diferit in constiinta celorlalte personaje, incat fata ce tocmai a trecut varsta adolescentei pare intr-o continua metamorfoza.
Fire sensibila si traumatizata, intr-o continua cautare a singurantei psihologice si sociale, Otilia da nastere aproape fara vina ei conflictelor ale romanului. Pe de o parte ea tensioneaza relatiile dintre Aglae si frate, familia Tulea consinderand-o un pericol pentru mostenirea ce, altfel, i s-ar fi cuvenit in totalitate.
Pe de alta parte, familiaritatea si simpatia de care Otilia da dovada in relatia cu maturul Pascalopol starnesc gelozia nou venitului Felix, instaurandu-se un al doilea confilct, cel erotic.
Interventiile naratorului omniscient sau confesiunile Otiliei Marculescu dezvaluie transformarile pe care cele doua personaje, Otilia si Felix, le sufera din cauza faptului ca raman fara parinti.
Personalitatea tinerei fete se contureaza la intersectia mai multor conflicte de interese. Mediul incarcat de tensiuni impune principala trasatura de caracter a personajului, si anume inconsecventa la nivel psihologic comportamental: "Otilia amesteca o seriozitate rece, blazata, cu cele mai teribile copilarii."
Aceasta ambiguitate structurala ii confera protagonistei aura enigmatica si insemnele eternului feminin, determinandu-l si pe G. Calinescu sa organizeze intreaga arhitectura a romanului in jurul unei astefel de caracteristici.
Constructia Otiliei tine de inedite mijloace de caracterizare care au rolul de a-i amiguiza statutul si personalitatea.
In primul rand, la inceputul romanului eroina este prezentata exclusiv prin tehnica moderna a comportamentului. Cititorul are acces la psihologia personajului doar prin fapte, gesturi, replici, intr-un cuvant, prin comportamentul fetei.
In al doilea rand, confuzia lui Felix, dar si a cititorului, este accentuata de cel de-al doilea mijloc modern de caracterizare
- tehnica oglinzilor paralele. Astefel, Otilia este vazuta diferit de fiecare actant in parte: ea este "fetita cuminte" a lui Giurgiuveanu; este o "dezamagire si stricata" pentru Aglae; o fata "desteapta" cu spirit practic pentru Stanica Ratiu; "o fata fara capatai si fara parinti, o destrabalata" din perspectiva Auricai; iar Pascalopol o considera o fire artistica, dar si o enigma.
De altfel, prin cea de-a treia strategie narativa ce ajuta la portretizarea personajului - autocaracterizarea -, George Calinescu justifica aceasta complexitate ambigua a sufletului feminin. De pilda, romanul abunda in episoade narative in care Otilia si Telix discuta despre feminitate, masculinitate, cariera, familie sau rostul existentei; din aceste fragmente se dezvaluie o Otilia lucida, rationala, cunoscandu-si atat defectele cat si calitatile.
In aceasta ordine de idei, gesturile si vorbele din finalul romanului pot fi interpretate printr-o grila dubla: fie ca si o ipocrizie a fetei, fie ca un sacrificiu asumat. Otilia este convinsa ca ar sta in calea realizarii lui Felix, si de aceea ea se casatoreste cu Pascalopol.
In concluzie, Otilia Marculescu este un personaj modern, care reuseste sa confere un nou statut feminitatii in romanul romanesc interbelic.


Muntean Tudor